Despre mine
Sunt Diana Ianchis, psihoterapeut cu aproape 20 de ani de experiență profesională, specializată în terapia de cuplu, individuală și consiliere parentală.
Înainte de a-i însoţi pe ceilalți în procesul de armonizare a diferențelor, a fost nevoie să învăț, să le recunosc și să le cuprind în propria mea viață.
Cred că putem însoți autentic pe cineva doar în măsura în care am parcurs și noi acel drum. Am învățat, prin propriile mele relații și prin formările profesionale, că diferențele nu sunt obstacole, că pot fi porți către apropiere.
Sunt absolventă a Facultății de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și am aproape 20 de ani de experiență profesională. Drumul meu a fost presărat cu diversitate, iar asta m-a ajutat sa dezvolt o minte flexibila: am lucrat în mediul organizațional, în proiecte internaționale, în contexte multiculturale care mi-au dezvoltat capacitatea de a înțelege și respecta diferențele umane, de a asculta dincolo de cuvinte.
Această călătorie m-a adus în cele din urmă către psihoterapie — un domeniu care îmbină tot ce prețuiesc: conexiunea autentică, înțelegerea profundă a omului și dorința de a contribui la o schimbare reală în viața cuiva.
Sunt psiholog și psihoterapeut autonom, cu formare de bază în terapie familială sistemică, acreditată de Colegiul Psihologilor din România și cu o certificare internațională în Terapia Relațională Imago. Am urmat de-a lungul timpului numeroase formări: interviul motivațional, consilierea în adicții, birth story listening toate ghidate de dorința de a răspunde cât mai bine nevoilor celor care ajung în cabinetul meu.
Lucrez în mod preponderant cu cupluri dar şi individual — în limba română sau engleză — într-un cadru în care fiecare persoană este primită cu respect și acceptare.
Sunt parteneră și mama — experiențe care mi-au adus poate cele mai valoroase lecții despre răbdare, conectare și transformare. Acestr roluri m-au făcut să privesc relațiile cu mai multă profunzime, dar și cu mai multă umanitate.
Sunt un om curios, empatic și ancorat. Cred în echilibru, în autenticitate, în momentele de liniște care vindecă și în întrebările care deschid drumuri noi.
...înseamnă că poate ceva din ceea ce ai citit a rezonat cu tine.
Te invit să ne cunoaștem și să explorăm împreună, în ritmul tău, ce ai nevoie să înțelegi, să vindeci, să transformi.